Șase supercaruri rare care aproape au intrat în producție

Analiză detaliată a șase supercaruri emblematice care au depășit stadiul de concept, unele având prototipuri sau comenzi, dar au fost anulate înainte de producție; explică specificațiile tehnice, planurile și motivele anulării.

.
Șase supercaruri rare care aproape au intrat în producție

6 Minute

Urmărește pe Google

Șase proiecte de supercaruri ambițioase au depășit stadiul de concept, unele ajungând până la prototipuri funcționale, iar unul atrăgând sute de comenzi speculative. Toate au fost însă anulate târziu în procesul de dezvoltare. Mai jos găsești detaliile tehnice, planurile de producție și motivele invocate pentru care aceste modele nu au ajuns niciodată la clienți.

Cel mai aproape de producție: comenzi, prototipuri și parteneri de inginerie

Jaguar C-X75 (2010–2012): Prezentat la Salonul Auto de la Paris din 2010, pentru a marca cea de-a 75-a aniversare a mărcii Jaguar, C-X75 a debutat ca un concept electric cu autonomie extinsă, propulsat de patru motoare electrice YASA și două mici turbine cu gaz care funcționau ca generatoare. Ulterior, Jaguar a confirmat dezvoltarea unei serii de producție împreună cu Williams Advanced Engineering: planul prevedea 250 de exemplare, cu lansarea vânzărilor programată pentru 2013. Versiunea de serie a fost revizuită și echipată cu un motor de 1,6 litri cu patru cilindri, compresor și turbocompresor, capabil să urce până la 10.000 rpm și să livreze singur 509 PS (502 CP). Acesta era asistat de două motoare electrice YASA, pentru un total de 862 PS (850 CP) și 1.000 Nm (738 lb-ft). Jaguar a construit cinci prototipuri funcționale; compania a declarat că acestea au atins 322 km/h (200 mph) în teste și aveau o viteză maximă teoretică de 354 km/h (220 mph). Aproximativ 100 de potențiali clienți și-au exprimat interesul, însă Jaguar a anunțat anularea proiectului la finalul lui 2012, invocând contextul economic global. Ulterior, o caroserie C-X75 echipată cu un V8 supraalimentat a apărut ca unul dintre cele șapte vehicule de cascadorie furnizate de Jaguar și Williams pentru filmul Spectre.

Mercedes-Benz C112 (1991): Conceptul Mercedes C112 a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt din 1991 și a atras cel puțin 700 de comenzi speculative, însă Mercedes a refuzat să-l introducă în producție. Conceput sub coordonarea echipei de design conduse de Bruno Sacco și construit de Carrozzeria Coggiola din Torino, supercarul cu motor central utiliza noul, la acea vreme, V12 M120 de 6,0 litri de pe S-Class, evaluat la 408 PS (402 CP) și 580 Nm (428 lb-ft), cuplat la o cutie manuală cu șase trepte. C112 prefigura tehnologii care aveau să ajungă în producție abia după mulți ani: o formă timpurie de suspensie Active Body Control, direcție spate controlată electronic, monitorizarea presiunii în pneuri și pilot automat ghidat de radar. Dispunea și de aerodinamică activă, inclusiv de un eleron spate retractabil care putea funcționa ca frână aerodinamică. Performanțele declarate erau de 0–100 km/h în 4,9 secunde și o viteză maximă de 309 km/h (192 mph), cu 998 kg (2.200 lb) de apăsare aerodinamică la viteză maximă. Conducerea Mercedes a concluzionat că marca nu avea nevoie de un supercar de top, în ciuda interesului manifestat.

Chrysler ME Four-Twelve (începutul anilor 2000): Spre deosebire de majoritatea exercițiilor de design, Chrysler ME Four-Twelve a fost un prototip funcțional, al cărui nume descria configurația tehnică: motor central, patru turbocompresoare, doisprezece cilindri. Dezvoltat în perioada DaimlerChrysler, proiectul folosea un V12 M120 de 6,0 litri readus în actualitate și echipat cu patru turbocompresoare, prin colaborarea dintre AMG și ingineri asociați cu Pagani. Puterea declarată era de 862 PS (850 CP), iar cuplul maxim ajungea la 1.152 Nm (850 lb-ft). Construcția includea o celulă pentru pasageri din fibră de carbon și structură fagure din aluminiu, precum și o transmisie transaxle cu dublu ambreiaj și șapte trepte, furnizată de Ricardo; masa proprie era indicată la 1.310 kg (2.888 lb). Datele publicate menționau 0–60 mph în 2,9 secunde și o viteză maximă estimată la 400 km/h (248 mph). Chrysler a rulat cel puțin un prototip, cu puterea redusă, la Laguna Seca, iar publicul se aștepta ca producția să înceapă în 2006. Programul a fost însă anulat, cel mai probabil din motive comerciale legate de investiția necesară, deși relatările vremii sugerau și sensibilități interne, precum și rezerve din partea partenerilor.

Concepte ambițioase oprite de costuri, probleme de integrare sau criza financiară

Ford GT90 (1995): Prezentat la Salonul Auto de la Detroit din 1995 drept o demonstrație de tehnologie și design, GT90 a fost construit în secret în aproximativ șase luni, la un cost estimat de 3 milioane de dolari. Utiliza o versiune alungită a șasiului cu structură fagure din aluminiu al Jaguar XJ220 și prelua suspensia cu brațe duble, precum și cutia manuală cu cinci trepte. Grupul motopropulsor era un V12 unic de 5,9 litri și 48 de supape, derivat din familia de V8-uri Modular Ford, echipat cu patru turbocompresoare Garrett și creditat cu 730 PS (720 CP) și 895 Nm (660 lb-ft). Ford estima o accelerație de la 0 la 60 mph în 3,1 secunde și o viteză maximă de circa 407 km/h (253 mph). GT90 a rămas un exemplar unic și nu a intrat în producție, deși a devenit cunoscut pe scară largă prin jocuri video și reviste.

Acura Advanced Sports Car Concept (2007): Dezvăluit la Salonul Auto de la Detroit din 2007 drept o prefigurare a unui succesor pentru NSX, Acura Advanced Sports Car Concept era o mașină de expoziție nefuncțională. Oficialii Honda o descriau ca pe un coupe cu motor amplasat frontal, V10 aspirat natural și tracțiune integrală SH-AWD. Relatările vremii indicau o cilindree de circa 5,0 litri și o putere estimată între 500 și 600 CP. Honda a testat prototipuri camuflate pe Nürburgring și intenționa să lanseze succesorul în jurul anului 2010, însă dezvoltarea a fost oprită după criza financiară din 2008 și retragerea Honda din Formula 1. Prototipurile camuflate au stat ulterior la baza mașinii de curse HSV-010 GT, care a concurat în seria Super GT din Japonia între 2010 și 2013.

Audi R8 V12 TDI (2008): Susținut de Ferdinand Piëch și prezentat la Salonul Auto de la Detroit din 2008, R8 V12 TDI monta în spatele scaunelor un V12 diesel biturbo de 6,0 litri, creditat cu 500 PS (493 CP) și 1.000 Nm (738 lb-ft). Audi specifica o cutie manuală cu șase trepte care transmitea puterea către toate cele patru roți și publica cifre de 0–100 km/h în 4,2 secunde, respectiv o viteză maximă de peste 300 km/h (186 mph). Problemele de integrare au fost considerabile: V12-le diesel adăuga aproximativ 300 kg (661 lb), necesita guri de răcire cu circa 20% mai mari și o priză NACA pe plafon pentru alimentarea intercoolerelor, precum și modificări ale suspensiei și frânelor. Audi a concluzionat că costul reproiectării modelului R8 în jurul acelui motor nu putea fi justificat în contextul economic de atunci, iar proiectul nu a mai avansat către producție.

Andreea Popescu
Salut! Sunt Andreea și urmăresc tot ce e nou în lumea auto – de la lansări internaționale la schimbări locale. Îmi place să țin comunitatea informată, clar și rapid.

Lasă un comentariu

Comentarii

Niciun comentariu încă. Fii primul.